Etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2026-2027
Extras din OMEC nr.6695/2025
Art. 4 (1) Etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar și activitățile aferente acestora se organizează conform prezentei Metodologii şi sunt, în ordinea în care se desfăşoară, următoarele:
a) constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învățământ, a aprobării proiectelor planurilor de şcolarizare și a ofertei educaționale și stabilirea personalului didactic de predare titular din învățământul preuniversitar care optează pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani;
b) constituirea normei didactice de predare, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în ordine, a personalului didactic de predare titular, respectiv a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6);
c) întregirea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular în două sau mai multe unităţi de învățământ ori pe două sau mai multe specializări şi completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular la nivelul unităţii/unităţilor de învățământ în care este titular/consorțiului, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) la nivelul unităţii/unităţilor de învățământ/consorțiului, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
d) soluţionarea cererilor de transfer, la nivelul unităţilor de învățământ, ale cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învățământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate;
e) constituirea normei didactice de predare, încadrarea şi întregirea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învățământ ori pe două sau mai multe specializări, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul unităţilor de învățământ în care sunt angajate/consorţiului, a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de repartizare pe post/catedră;
f) stabilirea personalului didactic de predare care îndeplinește condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2026;
g) stabilirea tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic de predare;
h) completarea normei didactice de predare, la nivel județean/nivelul municipiului București, pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv pe perioadă determinată a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), urmată de transferarea personalului didactic de predare titular şi a cadrelor didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, aflate în restrângere de activitate, ca urmare a faptului că postul didactic nu se mai încadrează în sistemul de normare privind efectivele de antepreşcolari/preşcolari şi elevi prevăzute de lege, a diminuării numărului de grupe/clase de antepreşcolari/preşcolari sau elevi, a nerealizării planului de şcolarizare, a reorganizării sau desfiinţării unor unităţi de învățământ, urmată apoi de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivel județean/nivelul municipiului București, pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare la nivelul unității/unităților de învățământ/consorțiului în care sunt angajate, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
i) stabilirea personalului didactic de predare care îndeplinește condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2026 şi se menţine în activitate ca titular peste vârsta de pensionare în anul şcolar 2026-2027, până la vârsta de 70 de ani, conform prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
j) modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, în condițiile Legii nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, dacă postul/catedra este vacant(ă) începând cu 1 septembrie 2026, la nivel județean/nivelul municipiului București, pentru cadrele didactice calificate, care au dobândit definitivarea în învățământ sau care promovează examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, şi au promovat, în ultimii 6 (şase) ani, concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, denumit în continuare concurs național, cu nota/media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8);
k) pretransferul consimţit între unităţile de învățământ la nivelul unităţii de învăţământ sau a consorţiului, în aceeaşi localitate, în localitatea de domiciliu sau pentru apropiere de domiciliu ori prin schimb de posturi al personalului didactic de predare titular, precum și al cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) și alin. (6) înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, urmat de modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui o normă didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră sau prin schimb de posturi;
l) prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2026-2027, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a dobândit cel puţin definitivarea în învățământ şi a obţinut nota/media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învățământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii;
m) repartizarea posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în baza mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), obţinute de candidaţi la concursul naţional, sesiunea 2026, în condiţiile prezentei Metodologii;
n) repartizarea candidaților cu statut de cadre didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concursul național, sesiunea 2026, cu păstrarea statutului de cadre didactice titulare, și a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) și (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, și au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), în cadrul concursului național, sesiunea 2026, pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, în condițiile prezentei Metodologii, urmată de repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2026, pe posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate, conform art. 64 alin. (13);
o) detaşarea în interesul învățământului a personalului didactic de predare titular în învățământul preuniversitar, precum şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026;
p) stabilirea continuităților pentru detaşare la cerere şi detașarea la cerere în baza rezultatelor obținute la concursul național, sesiunea 2026, în condiţiile prezentei Metodologii;
q) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată în baza mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), obţinute la concursul naţional, sesiunea 2026, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2026-2027 în baza mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învățământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii;
r) detaşarea la cerere prin concurs specific a personalului didactic de predare titular în învățământul preuniversitar, precum şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026;
s) prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2026-2027, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a obţinut nota/media de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învățământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii;
t) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, prin concurs naţional, în baza mediei de repartizare de minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9) obţinute la concursul naţional, sesiunea 2026;
u) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2025, 2024, 2023, 2022, 2021 sau 2020, respectiv în baza notei/mediei de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, obținute la concursurile naţionale, sesiunile 2025, 2024 sau 2023, în condiţiile prezentei Metodologii;
v) stabilirea personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular în învățământul preuniversitar şi se reîncadrează în funcţia de personal didactic de predare, în anul şcolar 2026-2027, sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, conform prevederilor art. 229 alin. (12) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
w) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate cu personal didactic de predare calificat în regim de plata cu ora;
x) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate prin concurs/testare organizat(ă) la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti;
y) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pe parcursul anului şcolar, în condițiile prezentei Metodologii.
ETAPE MOBILITATE 2026_2027
Moderatori: Adriana Almasan, Maria Stefanie, Camelia Besleaga, Claudia Vasiu
-
Camelia Besleaga
- Membru
- Mesaje: 710
- Membru din: Iulie 10, 2008, 12:34 pm
- Contact:
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- ↳ VR Workouts
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2026
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2026
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- ↳ Posturi didactice
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- ↳ Informare CORONAVIRUS
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2026
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2026
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2026 - 2027
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2026
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 34 vizitatori